Petru Frasila

   Petru Frasila s-a implicat activ in realizarea proiectului care a pus bazele "Centrului de Primire a Victimelor Violentei Domestice" de la Piatra Neamt n contributia societatii Radio M Plus a fost substantiala in realizarea proiectului "Ma bucur ca am putut sa contribui la realizarea acestui important proiect si ca eforturile mele sint apreciate"

Petru frasila

De la om la om

De la om la om#1

 

DON PEDRO ŞI MORILE DE IMAGINE

Neobosit, chiar enervant de energic pentru unii, prizonierul unui temperament aparent impropriu Moldovei,

Petru Frăsilă construieşte de când îl ştiu, adică din tinerețe, proiecte. Proiecte serioase şi realiste, gândite rațional (e consecința ascendenței sale inginereşti), dar care au cusurul sau calitatea de a deveni, mai pe‐ndelete sau mai degrabă, minunate utopii din ale căror firimituri noi şi noi proiecte exacte, inginereşti vor lua calea viitoarelor utopii ce vor hrăni inevitabil proiecte din ce în ce mai precise. Nu ştiu când s‐a ales cu această poreclă, la care poate am contribuit şi eu, Don Pedro sugerând desigur personajul care construia un alt univers în jurul morilor de vânt.

Povestitor, scriitor, memorialist, poet uneori, el e, întâi de toate, constructor de imagine, depanator de imagine, obsedat de re‐stabilirea contextului. Conştient de precaritatea transmiterii informației şi chiar a informației în sine, el zideşte contextul, încearcă să fixeze semnificația contextului, reuşind cel puțin să stabilească un context al semnificației perisabilelor informației cu care lucrează. În radio, apoi la televiziune este şi reporter şi moderator, ştie să asculte (spre deosebire de foarte mulți confrați ai săi), ştie să întrebe omeneşte, evitând să arunce interogativ viruşi care blochează interlocutorul doar de dragul de a se băga în seamă. A format jurnalişti, a oferit generos multora posibilitatea de a se afirma, a trăit toate insomniile managerului care trebuia să aibă şi idei şi să le şi finanțeze, pentru că obsesia lui nu era întreagă dacă proiectul publicistic nu funcționa ca la carte. Nu ştiu de‐ar fi scris mai mult dacă se angaja, pur şi simplu, la o televiziune sau la un ziar, dar tind să cred că presiunile la care a fost şi s‐a supus el însuşi fac parte din metabolismul său intelectual. Era inevitabil ca zări utopice să străjuiască proiectele sale şi scriitorul, gazetarul să triumfe.

Nu ştiu dacă ar fi reuşit mai bine în afaceri, dacă proiectele sale erau mai bine împlinite în situația în care nu se ținea de loc de gazetărie, dar tind să cred că – fără pasiunea scriitorului jurnalist ‐ patronul, managerul n‐ar fi existat.

Această carte e povestea unei dileme destul de clar relevată în introducerea autobiografică şi care transpare în interviurile ce urmează: e preferabil să spui ce ai de făcut, sau să faci şi să povesteşti apoi ce‐ai făcut? Gazetăria n‐are timp şi nici nu judecă la scara istoriei. Important e ce se întâmplă acum, e bine să afli şi de ce, pentru că oamenii preferă să fie contemporanii viitorului lor, să anticipeze. Personalitățile sau persoanele cu care vorbeşte Petru Frăsilă sunt, uneori poate prea generos, umanizate, oricum în stare să comunice şi se supun judecății ascultătorului, telespectatorului, acum – iată – a cititorului. Deşi privesc clipa, unele texte pot deveni istorie sau cel puțin repere pentru o judecată istorică atunci când cei care au vorbit cu Petru Frăsilă au mai făcut şi altceva care‐i poate trimite în istorie. Serios şi aplicat cum e, Don Pedro nu‐şi poate refuza discrete ironii sau cel puțin adierile blândei îndoieli socratice care trezeşte cititorului pofta de‐a reciti câte o frază. Şi de a păstra în tăcere mulțumirea că a înțeles ceea ce gazetarul n‐a spus, dar a lăsat să se înțeleagă de către cei care obişnuiesc acest lucru. Şi astfel, nimeni nu e supărat. Iar dacă, uneori (prea) târziu, cineva se supără, Don Pedro face alt post de televiziune. Fără agresivitate, diferențele sunt totuşi clare, De la om la om ... din culisele televiziunii spuse atât de blând că exact cel care‐ar trebui să se supere, precis n‐are timp. La urma urmei, diferența dintre deştept şi prost e doar aceea că deşteptul învață mereu în timp ce prostul ştie tot timpul.

CONSTANTIN DUMITRU,

Editor general Top Business

CLICK AICI PENTRU A CITI CARTEA

 

CARTILE MELE

Violarea libertatii de exprimare

Violarea libertatii de exprimare

 Lămuriri preliminare    Petru Frăsilă, reclamant    Condiţiile generale    După (...)

Galeria cu Oglinzi

Galeria cu Oglinzi

 RAME AFECTIVE PENTRU NIȘTE CĂLĂTORI PE VEȘNIC DRUM      "În acest nou volum al (...)

Life on a chess board

Life on a chess board

Lansarea oficiala a cartii "Viata pe tabla de sah" va avea loc in data de 15 ianuarie 2013 la ora 17:00. Eveniment (...)

Viata pe tabla de sah

Viata pe tabla de sah

 UN MEMORALIST AUTENTIC  PE O “TABLĂ DE ŞAH”A VIEŢII*     De cele mai multe ori, (...)

De la om la om

De la om la om

  DON PEDRO ŞI MORILE DE IMAGINE Neobosit, chiar enervant de energic pentru unii, prizonierul unui temperament (...)

Webdesign by